Dumitrița Lefter

Dumitrița Lefter

În această săptămână Scândură a întâlnit-o pe Dumitrița Lefter, studentă în anul 2 la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.

În cadrul discuției purtate, ea i-a mărturisit eroului nostru: „Economia și poezia practic nu au nimic în comun, dar aceasta mă face să-mi țin larg în mână cele două identități ale mele, combinând pragmatismul și rebeliunea, tatuajele și emoția sub pseudonimul de „Dumy Letter”.”

Ea este pasionată de arta scrisă și scrie deja pe parcursul a câtorva ani. Dumitrița încearcă să populeze mediul online cu ceea ce creează ea, pentru a ajunge la sufletul oamenilor. În plus, și-a format o audiență de persoane care știu să aprecieze poezia, pe Instagram și Facebook.
„Pasiunea pentru poezie și proză de beletristică am descoperit-o de aproximativ 2 ani, deși scriam încă din școala generală. Mi-am spus că social media are de toate, mai puțin „hrană pentru suflet”. Așa că, odată ce-am făcut 20 de ani, aveam să construiesc pagina de Instagram și Facebook ca refugii și regăsiri atât pentru suflete rătăcite, cât și pentru iubitori de artă și frumos. Vă garantez, nimic nu poate fi mai sublim decât propria autodezvoltare și autodepășire.”

Artistismul din conștiința Dumitriței transmite ambiție, stabilindu-și obiective pe care le va îndeplini cu siguranță. În lucrările sale, se prezintă publicului reală și autentică, iar personalitatea ei face ca poeziile scrise să conoteze emoțiile și trăirile.
„Am planuri mari pentru „Dumy Letter”, în cele din urmă, visele mele, prin muncă și conștientizare continuă, cu siguranță vor prinde contur. „Dumy Letter” e lumea în care sunt totalmente eu cea reală, fără arme, sinceră și autentică, dând frâu imaginației, creației și emoției să curgă. Cred că fiecăruia dintre noi, ne este necesar câteodată, să ni se amintească că emoția e ceea ce ne face oameni, ceea ce ne ține vii și ceea ce ne formează ca ființe supreme. Apoi, simpla ei acceptare, cunoaște libertatea absolută. De aceea, te invit în lumea mea, acolo unde pragmatismul și rebeliunea, tatuajele și emoția devin un tot întreg.

Scândură a rămas plăcut uimit de povestea Dumitriței și vă invită să apreciați munca ei, pe rețelele de socializare Facebook și Instagram.