Rareș Băbălău

Rareș Băbălău

În acestă săptămână, Scândură a luat un nou interviu, și anume lui Băbălău Rareș-Mihai, care este student în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, la specializarea Marketing, în anul I.

Din discuția purtată, Scândură îl descrie ca fiind o persoană sociabilă, mereu pusă pe distracție, dar și ambițioasă: „ De obicei, ce-mi pun în plan – realizez”.

Rareș declară că pasiunea lui, pe care a reușit să o transforme într-un mic business, este fotografia, mai exact fotografia de eveniment, descoperind-o acum aproape 5 ani. Ajuns la liceu, diriginta lui l-a susținut pe partea artistică, ea fiind profesoară de arte plastice. Datorită ei, Rareș a început să învețe compoziție, cromatică, precum și bazele fotografiei.

Încercând să fotografiez oameni, flori sau peisaje, am dat peste un videoclip care mi-a schimbat radical gândirea despre fotografie. Ca să nu stau să povestesc tot ce se întâmplă în acel filmuleț, mă rezum doar la atât: ce fotografii îți place să faci mai des, pe acea ramură trebuie să mergi.

Și chiar așa a fost.. am ales fotografia de portret, trecând ușor spre fotografia de eveniment (nunți, botezuri, majorate, festivități). Cam așa a început totul.”
Scândură devine mai interesat de această poveste, cu fiecare cuvânt rostit de fotograf.

„Unde ma situez acum? Păi, consider că sunt peste nivelul mediu, sunt în calea spre avansat în ceea ce privește aparatura mea foto și cunoștințele pe care le dețin în fotografia de nuntă.

Mai pot adăuga faptul că, pe lângă cunoștințele pe care trebuie să le ai în fotografie, cele de bază, cele avansate, încadrări sau editare, trebuie sa fii stăpân pe tine, să știi ce faci, să nu fii aerian, iar lumea trebuie să te vadă serios, dar și prietenos.

Eu am ajuns la concluzia că până și ținuta denotă tipul persoanei și, oarecum, ești mai plăcut de oameni când vii îmbrăcat într-un costum casual.

În prezent, sunt fotograf stabilit în județul Iași și pot să mă deplasez oriunde în acest județ pentru a crea povești unice.
Recomand tuturor să-și urmeze pasiunile și chiar dacă pe moment crezi că nu o să reușești, nimic nu este imposibil.

Dacă aș fi nevoit să fac fotografii toată viața, gratuit, cred că aș fi cel mai fericit, văzând cum oamenii sunt mulțumiți de amintirile pe care le ofer. Mi se umple inima de fericire! Motto-ul meu este: „Orice ai face, fă-o, dar fă-o bine!”

Dacă și ție ți-a plăcut să-l cunoști pe Rareș și vrei să colaborezi cu el, îl poți urmări pe profilul său de Instagram.